Cuvinte împrăştiate...

Minnie Mouse

2010-06-20T22:55:00.002+03:00

Paltinis

2010-06-12T21:44:00.000+03:00

M-am inregistrat ...si...pe Facebook...

2010-05-23T14:53:00.000+03:00

Si ca mine, multi altii...

Discutand despre site-uri de socializare in cercul meu de prieteni am primit tot felul de replici...

Lulu e de parere ca sunt niste "prostii". Cineva o intreaba, mai mult in gluma decat in serios: "Nu-ti place sa socializezi?"...

Ce-i drept, eu nu ma pot hotari de ce parte a baricadei ma aflu... Dupa cum am spus cu ceva timp in urma, obisnuiam sa ma inregistrez pe toate site-urile care imi ieseau in "cale". Acum m-am "calmat", in sensul ca am anulat peste 80% din conturile active ... :)....insa nu am renuntat la hi5, de exemplu... Mi se pare mult mai comod sa le arat celor interesati, pozele, pe internet, decat sa incep sa caut prin maldarul de CD-uri, unde am salvat de-a lungul timpului fel si fel de chestii. Hi5 e doar o optiune, personala... Fiecare cu preferintele lui.

Mai mult decat atat sunt adepta profilelor private. Am trecut de etapa celor 5781 de prieteni si 349 de cereri de prietenie, nerezolvate inca...

Acum aproape o luna, Dragos mi-a spus, zambind: "Am observat ca ti-ai facut blog... Vad ca esti activa... As fi curios sa stiu ce tot scrii tu acolo.." .... Raspunsul meu este urmatorul: pe blog scriu orice imi trece prin cap intr-un anume moment, cand am inspiratia necesara sa-mi astern pe hartie gandurile. Nu scriu cu intentia de a transmite ceva util celor care au curiozitatea sa citeasca... Scriu pentru ca asta imi place... Scriu pentru a ma revedea dupa ani si ani... E o alternativa a jurnalului clasic.. Dar nu e un jurnal.

Recent m-am inregistrat si pe Facebook. Motivul a fost faptul ca multi dintre prietenii mei sunt activi pe acest site. Am tot primit invitatii si pana la urma am cedat insistentelor de a ma alatura lor. :))

Cam atat...

Vom vedea ce va urma...

Tabãra la Zãrneşti

2010-04-20T22:42:00.000+03:00

La ora 13:30 eram în autogara din Sibiu şi aşteptam autocarul spre Braşov, care urma sã plece de la peronul 4 la ora 14:35.

La 14:45, autocarul încã nu ajunsese, aşa cã am sunat la informatii sã vãd care e situaţia. Mã temeam sã nu cumva sã-l fi pierdut din neatenţie. Mi-a rãspuns un barbat:
-Mi s-a transmis ca pe drum s-a produs un accident, iar autocarul o sa aibã intarziere pentru ca a fost blocat în trafic între Sinaia şi Predeal. Domnişoarã, noteazã te rog numarul de mobil al şoferului. El poate sa-ti dea mai multe detalii.
Am notat numarul şi am sunat imediat. Autocarul era la intrarea în Sibiu. Am ramas în faţa peronului 4 pana la 15:05, când am observat un microbuz Avetin care pleca de la peronul 7. Dumnezeule !!!!
L-am sunat rapid pe şofer.

-Domnişoarã, unde vrei sã mergi ?

-La Braşov.

-Pãi grabeste-te ca te aştept la poarta. Acum am ieşit din autogarã.

Am luat-o la fugã cu bagajul târâş, prin bãlţile ramase dupa ploaie. La 15 :10 eram în microbuz. Am plãtit bilet şi m-am aşezat pe ultimul rând de scaune. Doar acolo mai era loc. Înãuntru puteai sã te sufoci… Era o cãldurã insuportabilã, iar sistemul de aer condiţionat nu reuşea sa facã faţã… Locul meu era pe cât de incomod pe atât de strâmt. Stãteam cu genunchii lipiti de scaunul din faţã, umãr în umãr cu celilalţi cãlatori din stânga şi din dreapta mea.

Pânã la Braşov a fost un chin. Încercam sã-mi controlez respiraţia şi sã mã gândesc cã nu mai e mult pana ajungem. Simţeam cã mi se face rãu. Mi-au amorţit mainile şi picioarele, iar hainele s-au lipit de piele…

Când am ajuns la Codlea am observat pe pantalonii mei crem o patã maro în genunchi. Atunci am observat ca pe scaunul din faţã, cineva a întins ciocolatã în bãtaie de joc. Asta ca sã-mi amintesc ca sunt în România. Am scos un şerveţel umed şi am încercat sã curaţ pata, dar a ramas o urmã destul de vizibilã.

Am coborât în cartierul Bartolomeu din Braşov şi am întrebat un trecãtor unde gãsesc autogara 2. De acolo trebuia sã iau autobuzul spre Zãrneşti. La 18 : 30 am urcat în autobuz şi am platit bilet.

-3 lei 50 domnişoarã.

Cââât ??? Cu puţin timp înainte, am aflat ca pânã la Zãrneşti sunt aproximativ 26 kilometri. Imediat am facut o comparaţie. Sunt 7 km de la Sibiu la Poplaca şi platesc 4,5 lei pe bilet. Mã aşteptam sã plãtesc cel puţin 10 lei pentru un drum Braşov- Zãrneşti.

Am ajuns la Zãrneşti la 19:30. De unde m-a lãsat autobuzul pânã la cabana Gura Râului, unde trebuia sã mã cazez, mai erau 3 kilometri. Am luat-o pe jos. În 30 de minute eram la uşa camerei 9, la etajul 1. Cabana e micuţã, în cea mai mare parte de lemn, cu o capacitate de maxim 50 de locuri. Am batut la uşã pentru cã mi s-a spus ca viitorii mei colegi sunt deja acolo. Mi-a deschis Paul. Am rãmas şocatã. Camera era curatã, dar atât de micã încât nu aveam loc sã trec. În camerã erau 2 paturi, un mic culoar între ele (50 cm), iar de la uşã la pat erau maxim 75 cm. Abia au încãput bagajele. Deşi nu era cald, simţeam cã mã sufoc. Îmi imaginam cã sunt claustrofobã. Apoi Crina, prietena lui Paul mi-a dat o informatie în acelaşi ton. Baia e comunã pentru întregul etaj.
- Am fost sã vãd cum aratã, dar nu-mi vine sã mã spal acolo, a oftat ea.
Am ieşit imediat în inspecţie. Pereţii erau acoperiţi cu faianţã micuţã, caloriferele erau vechi, dar zugrãveala era proaspãtã şi mirosea a curat, ceea ce m-a facut sã gandesc cã pânã la urmã nu e chiar aşa rãu. Cele douã chiuvete stãteau sã cadã de pe suporturi, iar în încãperea pentru duş, uşa de lemn era umflatã. În schimb, existau geamuri mari pentru aerisire, spre deosebire de ceea ce am gasit la Bãile Herculane.

Crina şi Paul sunt studenţi la medicinã în Târgu Mureş şi au terminat acum anul 4. Crina e din Ploieşti, iar Paul din Târgu Mureş şi sunt împreunã de aproape 4 ani “din prima zi, de la orar”.

La ora 9:30, dupã ce m-am încumetat sa fac un duş, caci eram de-a dreptul lipicioasa, am ieşit la terasa din faţa cabanei cu colegii mei de camerã. Am jucat table, am baut un suc, apoi, la 10:55 s-au stins luminile.

- E ora închiderii, a strigat fata de la bar.
- Nimeni nu m-a dat afarã pâna acum, a ripostat Paul. Eu stiu cã un local se închide atunci când pleacã ultimul client.

Ne-am mutat langã terasã, într-un spatiu acoperit cu o prelatã. Acolo erau 3 mese cu bãnci de jur împrejur, în stil rustic. Cercul nostru s-a extins prin inglobarea celui de-al doilea cuplu: Laura şi Lorant, prieteni de aproape 2 ani. Laura e din Şimleul Silvaniei, iar Lorant “de unde se agaţã harta în cui”, din Sighetul Marmaţiei.

A doua zi, ne-am trezit în zgomotul surd al ploii. Toatã ziua a fost vreme urâtã şi frig. Ca de fiecare datã când plec undeva, nu mi-am adus haine adecvate. Acasã era foarte cald, aşa cã mi-am pus în bagaj multe tricouri, bermude si pantaloni trei sfert. Mi-am luat doar 2 bluze cu manecã lunga, dar subţiri oricum, 2 pulovere şi niste blugi mai elastici în eventualitatea unui traseu pe munte. Am fost inspiratã sã-mi iau un body, pe care l-am purtat toatã saptãmâna. În dimineaţa aceea, am luat pe mine, peste body, o bluzã roşie cu mânecã lungã şi cele doua pulovere, blugii, mi-am pus o pereche de şosete şi m-am încalţat cu pantofii sport.

A fost o zi plictisitoare, singura noastrã grijã era sã mergem la masã. Înca 2 feţe noi in grupul vesel: Marius (Moldova Noua) şi Miky (Turnu Severin).
Am remarcat cã servirea e foarte rapidã, aşa cum trebuie sã fie de fapt, iar mâncarea foarte bunã şi nu exagerat de scumpã. În plus, tot ce era scris în meniu, putea fi comandat.

Miercuri dimineatã, cerul era senin, aşa cã am hotarât sã vizitãm Cetatea Râşnov şi Castelul Bran. La Râşnov am prins o vreme excelentã, iar cetatea chiar meritã vazutã. E amplasatã pe vârful dealului. Oraşul se vede minunat de sus. Am facut multe poze.
Când am coborât, ne-am oprit sã mâncãm mici şi porumb fiert, apoi am luat autobuzul spre Bran.
Localitatea are un aer aparte. Casele sunt cochete, tip cabane de vacanţã. În faţa au un spaţiu verde, destul de mare, bine ingrijit şi multe flori.

La castel ne-am adãpostit de ploaie. Dupa ce am vazut cetatea Râşnov, Castelul Bran nu ni s-a pãrut cu nimic spectaculos. Parcul din jur ne-a atras mai mult atenţia.

Aşteptând autobuzul de întoarcere spre Zãrneşti, am constatat cã mai erau acolo 3 fete pe care le vãzusem la Gura Râului şi am intrat în vorbã cu ele : Alina din Satu Mare, Emilia din Oradea şi Mirela din Buftea.

Joi dimineaţa s-au scuturat puţin norii, dar cu toate acestea am hotãrât sã mergem la Braşov. Previziunile meteo pentru sãptãmâna trecutã au fost rele şi prin urmare nu aveam prea multe şanse sã gãsim o zi însoritã de dimineaţa pânã seara. Printre ploi le-am facut pe toate.

La Braşov am fost în formulã completã, adicã toţi 10, şi am pornit pe jos de lângã stadionul tineretului, din cartierul Bartolomeu, unde ne-a lãsat autobuzul. De la 10 dimineaţa pana seara la 6 am colindat pe strãzile oraşului. E un oraş foarte bine întreţinut, cu multe lãrgime, cu foarte multã lume pe strãzi, la terase, mulţi turişti. Un oraş animat. Chiar ziceam cã mi-ar placea sã locuiesc acolo. Am vizitat Piaţa Sfatului, Biserica Neagra, am urcat pe Tâmpa cu telecabina, apoi ne-am îndreptat spre garã. E altfel când mergi pe jos…Ai timp sã observi detaliile… Dar e şi foarte obositor. Am ajuns mai mult morţi decât vii la cabanã.

Vineri am urcat pe Munţii Piatra Craiului. Urcuşul a fost destul de dificil, dar ne-am distrat unii pe seama altora, am râs foarte mult. Pânã la cota 1470, la cabana Curmãturã, a fost cum a fost. Toţi erau echipaţi aproximativ corespunzãtor pentru munte, însã eu aveam o ţinutã de oraş : blugi, tricou şi pulover, poşetã şi umbrelã, parul desprins şi ochelari de soare. La un moment dat nimeni nu mai zicea cã urcãm pe munte, ci cã “mergem la mall”. La cabanã a început sã plouã. Am intrat sã bem un ceai cald şi am asteptat sã iasã soarele. Dupã o jumãtate de orã s-a oprit ploaia şi noi ne-am continuat drumul.

Când am ajuns aproape de vârf a fost senzaţional… Mã straduiam sã urc pe stânci farã sa privesc în jos, dar geanta îmi cadea mereu de pe umãr şi eram nevoitã sã mã întorc. La un moment dat am urcat ţinându-ne de funii, stânca era aproape verticalã. Acolo, m-am blocat. Nu mai puteam urca şi nici coborî. În spatele meu era un alt grup de turişti. O fatã mi-a luat geanta şi a pus-o în rucsacul ei pânã la coborâre. Fãrã ajutor nu cred cã mã descurcam. Deja îmi imaginam cum vin salvamontiştii cu elicopterul sã ma ia de acolo şi ca o sã fiu acuzatã cã nu mi-am luat echipament adecvat, sau ca o sã cad în prapastie la urmatorul pas gresit şi o sã fiu gasitã în stare de descompunere, dupã mult timp.

Am reuşit sã cobor din zona periculoasã înainte sã înceapã iar ploaia. Eram încãlţatã cu pantofii mei sport cu crampoane cu care alunec chiar şi pe “loc drept” atunci când e ud pe jos.

La întoarcere a fost mai uşor, drumul mi s-a parut mai scurt. Cred cã aveam impresia asta pentru cã abia aşteptam sã ajung la cabanã, sã fac un duş şi sã ma întind în pat. Nici foame nu îmi mai era din cauza oboselii.

Sâmbãtã ne-am strâns afarã la terasã şi am facut listã cu ce trebuie sã cumparam pentru un gratar. La 5 minute de cabanã, la pensiunea Irina, Paul a vorbit cu gazda, care ne-a invitat sã facem gratarul la acolo (“avem tot ce trebuie”).

- Poate voi caza mai mulţi turişti, dupã ce vã vor vedea aici.

Cei mai mulţi au plecat acasa duminicã la amiazã. Cei care am rãmas am fãcut o plimbare pãnã în Zãrneşti, sã cumparam câte ceva. Apoi am stat la masã, afarã. Spre searã eu am adormit puţin, iar ceilalţi au urcat pe Cheile Zãrneştiului.

Luni, la 6 dimineaţa îmi fãceam bagajul. Trebuia sã ajung la Braşov, în autogara 1 la ora 11, pentru cã microbuzul pleca la 11 :30. Am plecat din Zãrneşti la 9 :00. La 10 :00 eram în autogara 2 din Bartolomeu. Am aşteptat autobuzul 23 barat care trebuia sã mã ducã la autogara 1. La 10 :30 am ajuns la ghiseul de informatii.

- Spre Sibiu doar la 13 :00. La 11 :30 nu mai sunt locuri.

Nici nu ştiu când am ajuns în Sibiu. Pe drum am adormit. Când am coborât din microbuz, unde era aer condiţionat, m-a lovit un aer fierbinte, aproape insuportabil. Apoi m-am obişnuit. Dupã o sãptãmânã la temperaturi între 10 şi 25 de grade Celsius, e destul de dificil sã te reacomodezi la temperaturi de peste 30 de grade.

Dezgust...

2010-04-09T23:12:00.000+03:00

La Baile Herculane, am fost 3 ani la rand, in taberele studentesti, iarna... Vremea nu a fost extraordinara, tot timpul a fost innorat si aer umed...Prin urmare, nu mi-am facut o impresie stralucita despre statiune, care si asa e foarte pustie...
Hotelurile de 2 stele (...asa se spune..in realitate eu nu le-as da nici o jumatate de stea ) sunt intr-o stare jalnica: igrasie in camere, mobila veche care sta sa cada... mochete nespalate de veacuri, intunecate si patate...saltele la fel de "curate" si pături roase de molii care mustesc de praf...o simplă plimbare de la usă spre balcon te face să te simti ca in Sahara, cand bate vantul :P... Baia arata ingrozitor...bucati sparte de gresie si faiantă, rugina, calcar, sistem de aerisire inexistent...
Sistemul de iluminare lipseste cu desavarsire...Functioneaza doar veioza de pe asa-zisa noptiera si in cel mai bun caz, functioneaza si cealalta veioza..asta daca ai norocul sa gasesti o camera cu mai multe prize in stare de functionare...
Daca ai proasta inspiratie sa te duci iarna acolo (asa ca mine) sa te asiguri ca ai destule haine groase!...pentru ca incalzirea e "beton"...mai mult de 15 grade nu o sa fie niciodata decat daca te hotarasti sa iei cu tine inca 8 prieteni si sa stati toti intr-o camera de 2 persoane... Poti inspira aerul curat de afara prin crapaturile ferestrelor...Un resou e total interzis ca modalitate suplimentara de a ridica temperatura cu vreo 2 grade...Eu am ignorat acest avertisment si m-am trezit ca mi s-a topit priza...iar cordonul resoului s-a intins ca o guma de mestecat cand am incercat sa-l decuplez de la sursa de tensiune..Nu de alta, dar ma temeam sa nu provoc vreun incendiu !
Te sfatuiesc sa folosesti casa scarilor pentru ca exista o probabilitate de 80% sa ramai blocat in lift. Poti sa tragi un pui de somn pana sesizeaza cineva incidentul... Personalul de la restaurant e, intr-adevar, magnific... Daca ai comandat cumva ciorba, fii foarte atent cand ti se serveste ca sa nu te alegi cu un polonic pe pantaloni...("ma grabesc fato, crezi ca numai tu esti aici?" vine rapid replica)... Nu e nevoie sa mentionez ca pana ti se ia comanda dureaza cam 35 de minute, pana ti se aduce (ce-i drept, cam incompleta sau "putin" modificata pe "traseu")..cam 40 de minute si pana ti se face nota de plata (dupa ce ai terminat de mancat) ...inca 20 de minute... Din meniul extrem de diversificat lipsesc cam 50 % din produse... Pe langa toate acestea, te poti trezi in ajun de Craciun (asa cum s-a intamplat in 2007) ca personalul de la restaurant sa faca greva, pentru ca nu le sunt platite salariile...Asta inseamna ca nu ti se mai da de mancare...Dar ti se spune destul de tarziu, in asa fel incat sa nu mai gasesti nici un magazin deschis...
Deh.. nu zic ca situatia e la fel peste tot...sunt pensiuni (prin definitie: private) care probabil ca isi respecta clientii...

Amintiri din copilarie

2010-04-05T20:06:00.002+03:00

Mai demult aveam un blog pe Yahoo!360. Nu era el o piesa importanta, cum nici cel de fata nu isi propune sa aduca vreo schimbare (de orice natura) in vietile celor care il citesc. La un moment dat board-ul Yahoo!-ului a decis ca Yahoo!360 nu mai indeplineste criteriile de performanta initiale si l-a invitat elegant sa paraseasca barca. Asa am pierdut tot ce scrisesem pe blogul acela. Acum ii dau mai multa importanta decat in trecut pentru ca ma gandesc ca as fi avut un termen de comparatie. As fi avut ocazia sa ma "revad".

Update: 09.04.2010
Traiasca Google :)))
Mi-am gasit blogul... A fost transferat intr-o alta sectiune a Yahoo!... Prin urmare, voi readuce in atentia publicului niste "articole".

In the mood of... waving flag

2010-04-03T10:24:00.002+03:00

...just click and listen ;)

Urari de Pasti

2010-04-02T22:41:00.000+03:00

Azi am primit nenumarate urari de Pasti din partea unor oameni pe care nu ii cunosc.

Iata reteta:

-se primesc 47 de mailuri

-se alege un mail continand o urare interesanta

-se insereaza continutul

-se apasa "copy", apoi "paste" intr-un nou mail

-se schimba numele din formula "Cu drag, Veronica"

-se trimite la toata lista de distributie.

Trebuie sa recunoastem ca e mai ieftin decat in cazul mesajelor telefonice :))

Obiceiul asta a devenit atat de banal incat nu mai are efectul scontat.
Citesc, sterg, trec la urmatorul mesaj, gandindu-ma ca trebuie sa refac lista de cumparaturi....

Oare cine e Virginel ? Si cine i-a ales numele asta?

Imi sun prietenii apropiati si le urez sarbatori fericite si uit sa raspund celor ce mi-au trimis urarile de mai devreme. Oricum, nu le-ar pasa atat de tare daca le-as raspunde, pentru ca avand o lista de contacte anterior definita, ar fi surprinsi sa constate si eu eram printre ele.

263 unread messages

2010-03-29T22:26:00.000+03:00

Casuta mea de e-mail e atat de plina incat pana o verific mi se blocheaza de cateva ori. Si e plina cu de toate. Ca la piata. Sau ca la mall (ca sa impac pe toata lumea). Tipic feminin. Apropo de ce citeam zilele trecute despre baia unei femei privita in comparatie cu baia unui barbat. In baia femeii sunt in medie cam 337 de obiecte, iar pe majoritatea acestor obiecte, un barbat nu este capabil sa le identifice. Un barbat nu are nevoie decat de 5 obiecte. E o proportie echilibrata.

Ori de cate ori accesam un site care mi se parea interesant, imi cream cont si ma abonam la newsletter... Primeam sute de reclame pe zi, asa ca am creat filtre ca sa pun o oarecare ordine in "dulap". Fiecare site cu folder-ul lui. Acum am mai triat dintre ele, dar tot multe au ramas...

Momentan am 263 de mail-uri necitite si oricum nu vor fi citite niciodata in totalitate. Ma rezum la titluri... "Aprofundez" ce mi se pare mai interesant... Imi notez ca trebuie sa vad filmul "Eu cand vreau sa fluier, fluier".

Imi tot propun sa fac o curatenie generala, dar in momentul in care ma apuc de treaba, incep sa citesc tot... Tot tot! Nu care cumva sa arunc ceva important :))) Si orele trec...si trec... si abia trec de mesajul 50... Apoi le las balta pentru o alta perioada indelungata.... Pot sa numesc asta un tratament care nu e urmat conform indicatiilor medicului.... O boala netratata se agraveaza. Corect? Casuta mea de mail a lesinat de 2 minute. Ii dau palme, o stropesc cu apa, dar degeaba!

Asa ca apelez la planul B. O resuscitez. Apoi, in cel mai bun caz, ii administrez un somnifer.

Party?

2010-03-26T23:55:00.001+02:00

23:19

Ar trebui sa dorm la ora asta. Am restante mari la capitolul odihna.

De ce mai sunt treaza inca?

Pentru ca am deprins un obicei foarte prost de a pierde timpul, cautand nici-eu-nu-stiu-ce pe interent.

Bine... unii ar zice ca as putea petrece in stil mare in vreun club faimos.

Imi place sa ies. Serios! O data pe luna! Poate un pic mai rar (ca e mai sanatos) :)

O iesire in club e o ocazie numai buna pentru a face miscare si a elimina in mod placut energiile negative. Sper ca nu esti dintre cei care se asaza confortabil pe o canapea si poarta discutii constructive in "linistea" serii...

Nu ma sfiesc sa deschid dansul. Pana la urma cineva trebuie sa o faca!

Secretul unei seri reusite consta in starea mea generala. Tocmai de aceea ies mai rar. Daca sunt obosita, ca acum, nu plec nicaieri.

Exceptii sunt. De exemplu, petrecerea de primavara am tinut-o intr-o zi de marti(!!!), in care programul de lucru s-a incheiat la ora 15. De la ora 18 a inceput zbenguiala. La 5:30 dimineata m-am asezat in pat pentru 2,5 ore de odihna(?!)... Miercuri, program normal la servici. Ca o concluzie (coafata) spun ca se putea si mai bine (de fapt, mult mai bine... dar stii asta).

Update: 23:42

Nu mi-am dat seama cand a trecut timpul. Nu e nici o noutate.

2nd Update: 23:47

(am facut niste retusuri)

Revin pentru partea de final:)... Mi-e dor de-un karaoke! Astept sugestii!

Doar socializare...

2010-01-31T09:29:00.000+02:00

Am stat si m-am gandit…

Parca ieri eram la banchetul de sfarsit de liceu… Sfarsitul celei mai frumoase perioade din vietile multora dintre noi… Le promiteam cu inflacarare colegilor ca vom organiza tot felul de intalniri de atunci incolo pentru a compensa faptul ca nu vom mai fi impreuna… Ei, la randul lor, promiteau aceleasi lucruri… Aproape ca ne dadeau lacrimile…

Da…
Timpul a trecut fara sa ne dam seama si legatura dintre noi s-a “subtiat” incet, dar sigur…. Intalnirile nu s-au mai produs, decat intr-un numar nesemnificativ , imediat dupa terminarea scolii…

Apoi, fiecare cu ale lui… Dupa nici 3 luni, am avut surpriza sa constat ca unii dintre colegi au uitat sa salute… Probabil aveau un inceput de Alzheimer…

A urmat facultatea… Pentru unii, o perioada mult laudata…. Pentru mine a fost o perioada marcata de egoism… De obicei, studentii veniti din alte orase, care stateau in camin, erau uniti, invatau impreuna, se distrau impreuna, dormeau sub acelasi acoperis… Se trasa o linie clara intre ei si noi, “gazdele”… Interactionam cu ei doar in masura in care era necesar si atat… “Prieteniile” durau doar atat cat tu ii ajutai pe ceilalti, sau, mai bine zis, atat timp cat fara tine nu se prea putea… Mai mult decat atat, noi, cei de prin partea locului, nu aveam nici un punct comun… Eram niste straini… Nu toti, desigur...

Sa nu intelegi gresit… Nu spun lucrurile acestea cu urme de regret… Spun doar ceea ce se intampla cu adevarat… M-am obisnuit demult cu ideea… Cu fiecare zi, nu faceam decat sa-mi confirm niste credinte…

Acum lucrez… Partea buna e ca imi place mult colectivul, relativ tanar… Ma simt ca acasa in compania colegilor mei… Mici exceptii sunt, fara doar si poate, dar destul de usor de trecut cu vederea… Petrecem mai mult de 8 ore in fiecare zi impreuna si e normal sa ne dam interesul pentru a avea o relatie placuta…
Cu toate astea, atunci cand, din motive mai mult sau mai putin obiective, imi voi schimba locul de munca, probabil ca relatiile cu colegii mei de acum se vor raci, iar eu ma voi integra in noul colectiv… Voi pastra legatura doar cu cateva figuri dragi mie…

Asta facem cu totii… Daca vrei sa progresezi, nu poti avea foarte multi prieteni adevarati, pentru ca intretinerea relatiilor cu ei te costa timp si bani. Multi dintre cei pe care acum ii consideri prieteni, vor deveni in timp doar amici… Aceasta stare de fapt nu te afecteaza decat daca o lasi sa te afecteze… E important sa iei lucrurile asa cum sunt!

Asa cum v-am promis...

2009-11-19T14:53:00.001+02:00

Noutati fotografice...:)

2009-10-15T19:09:00.000+03:00

Revin si cu alte fotografii...

Pentru inceput, un look schimbat, Parcul tineretului, 26 septembrie, o vreme superba si o zi de nunta:)

Diavolul se imbraca de la Prada

2009-08-01T18:07:00.000+03:00

Intr-o zi... (toate lucrurile frumoase se intampla "intr-o buna zi")... am intrat in librarie si am cumparat o carte care mi-a atras atentia...

"Diavolul se imbraca de la Prada" de Lauren Weisberger. Am citit scurtele comentarii ale diferitelor persoane importante din lumea scriitorilor... scrise pe coperta din spate a cartii..si am decis: o vreau! Pana atunci nu am auzit de acest roman, dar am constatat ca eram printre putinii care NU STIAU! Cand am pomenit titlul cartii in prezenta prietenelor mele, reactia a fost: "Aaa... sefa aia nebuna... Meryl Streep o interpreteaza ... oh, dar e imposibil sa nu fi auzit de ea!!!"(nu e imposibil... habar n-aveam cine e!)

Romanul e fascinant, plin de umor, in ciuda faptului ca atmosfera e incordata. In esenta, firul epic nu e foarte incarcat. Ceea ce predomina este aspectul psihologic al problemei, toate trairile personajului principal, Andrea Sachs.

Pe scurt, este vorba de o proaspata absolventa a facultatii de jurnalism, Andrea, care devine asistenta personala a Mirandey Priestley, redactor al revistei Runway si foarte cunoscuta in lumea modei. Andrea accepta slujba aceasta nu pentru ca e ceea ce isi doreste cu adevarat, ci pentru ca i se spune ca 1 an in slujba Mirandei Priestley este echivalentul a 5 ani de munca la o revista oarecare si, implicit, anul petrecut la Runway ii va deschide multe usi... Acesta este motivul, in fond.

Andrea isi doreste sa lucreze la The New York Times, vrea sa scrie! Slujba de asistenta personala a Mirandei ii schimba complet stilul de viata. Andrea isi neglijeaza (nu cu intentie) iubitul, prietenii, familia... Isi spune mereu ca e vorba de "doar 1 an" si chinurile ei vor lua sfarsit, iar atunci va putea face ce isi doreste... Pretentiile absurde ale Mirandei o aduc pe Andrea, in cea de-a 11-a luna de munca, in situatia de a-i spune "Du-te dracului!". In sfarsit Andrea e multumita de decizia ei, se reintoarce la viata anterioara, insa cu mai multa experienta de viata. Isi publica scrierile in diverse reviste pentru ca primeste nenumarate oferte din partea lor.
Romanul nu se reduce doar la atat. Nu lipsesc amanuntele picante, situatiile amuzante, emotiile, deciziile grele, momentele romantice...
Filmul nu respecta intocmai evenimentele descrise in roman, insa, cu putine modificari, e o creatie extrem de reusita si la fel de emotionanta precum romanul omonim.

Nu-l lasati sa va scape!

Sa aveti o zi excelenta!